Mihai Morar: ”Români, Doamne ferește să vă mândriți cu România!” (OPINIE)

Mihai Morar: ”Români, Doamne ferește să vă mândriți cu România!” (OPINIE)
Publicat: 19/08/2020, 00:00

Nouă, românilor, ne place lauda. Cea de sine. E Sfârșitul Lumii, însă, dacă unul dintre noi se laudă cu țara, neamul sau tradițiile.

Mi-am adus aminte zilele trecute, în mijlocul vacanței petrecute acasă, în Maramureș ( staycation, cum ar zice anglofilii), de o întâmplare de acum câteva veri. Era tot mijlocul lui august, era un an bun pentru călătorii și mă aflam în vizită la sora mea, în Los Angeles. Nu ne plângeam că nu puteam zbura peste mări și țări și că suntem arestați în concedii în România. Nu ne plângeam de asta. În rest, știți bine, ne plângeam de orice. Și ne plângeam, mai ales, de România…

Mă trezisem la 6.00, ora coastei Pacificului. În fața cafenelei unde îmi beam în fiecare dimineață latte-ul exista un automat, introduceai 2 dolari și îți ieșea ziarul local. Ediția de duminică a Los Angeles Times e cea mai citită din toată săptamana. Chiar în plină criză a presei scrise, are un tiraj de peste 1 milion de exemplare.

Secțiunea de Travel a L.A. Times se deschidea în acea zi cu o poveste despre România: „Europa, așa cum era ea odată. În regiunile montane din Transilvania și Maramureș, viața curge încet, iar tradițiile vechi de când lumea supraviețuiesc într-un cadru de o frumusețe naturală.”

Reporterul L.A. Times nu și-a scris articolul documentându-se pe google. Ne-a bătut țara la pas, a locuit trei zile în Maramureș, a vizitat bisericuțele de lemn, a mâncat „a steaming bowl of mamaliga flavored with cheese and pork”, gătită de călugării de la Mănăstirea Rohia, a trecut pe la sculptorii în lemn de la Bârsana. Următoarele opriri: domeniul Prințului Charles de la Viscri, gulașul dintr-un restaurant medieval din Biertan, Cetatea Alba Iulia, Piața Mare și Piața Mică din Sibiu. Interesantă și alegerea culinară din București: „a kind of Romanian doughnut called gogosi at La Ceaunul Crapat.”

Concluzia reporterului american? „Nimeni nu o să vă spună cât de minunată e mâncarea din România. OK, o fac eu!”

Îmi răsunau în minte vorbele unui intelectual român, care referindu-se la obiceiurile pe care alții ni le laudă, spunea că tradițiile poporului român au toate origini barbare și că nu avem ce căuta cu ele în lumea civilizată. Iar un alt „priceput”, mare Chef pe la televizor, îmi spunea că noi, românii, avem cea mai proastă bucătărie din câte există pe planeta asta. Ca să nu mai amintesc de acea Divă închipuită, cu dublă cetățenie prin căsătorie, care declara că la magazinele de lux din străinătate nu arată niciodată pașaportul de România.

OK, poate m-am extaziat eu prea mult. Eram plecat de zece zile peste Ocean, nu mai fusesem pe la ai mei, în Maramureș, de la Paște, iar să văd în condițiile acelea o poză cu costume tradiționale din regiunea mea natală într-un ziar american era ca și cum ai duce la adăpat o ciurdă de vite care au păscut toată ziua în arșiță.

Dar știu că în viața asta nu îmi va fi niciodată rușine de 4 lucruri: de locul în care m-am născut, de oamenii din care m-am născut și de obiceiurile și limba în care am fost crescut.

Și cum stăteam în fața latte-ului și citeam cele două pagini despre România din Los Angeles Times, aud de la masa de lângă mine o exclamație puternică: „Oh!!!! How beautiful!!!!” Un cuplu de americani, el și ea, aflați pe la a doua vârstă, bronzați puternic de soarele zilnic al Californiei, trăgeau cu ochiul la o fotografie cu icoanele dintr-o bisericuță din Maramureș. „Am făcut o vacanță acolo acum 5 ani. E minunat!” îmi spune ea într-o engleză americană cum auzi în filme. El o completează înflăcărat: „Dacă o să ai vreodată ocazia în viața asta să vizitezi The Maramuresh County va fi o experiență care te va schimba pentru totdeauna!”

Las să treacă două secunde de liniște și răspund: „I was born in Maramureș!” Dintr-o dată zâmbetul lor fabricat, tipic american, se transformă într-o expresie de fericire pură: „Dear boy, you have been blessed from the very first day of your life!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Primele imagini cu Vlad Pascu la tribunal. Dialogul avut de autorul tragediei din 2 Mai...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui George și a Ionelei, cei doi iubiți care au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ion Iliescu e în doliu: Ultimul Apus de soare...
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Ultimele imagini cu Erik, băiatul mort după ce a furat mașina părinților și a ieșit...
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Sunt un bătrân putred al acestei realități carnivore". Dezvăluirile neașteptate făcute de Horațiu Mălăele în...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vor trăi oamenii și pe alte planete? Dumitru Prunariu: „Se vor produce transformări în organismul...
×